Mihai Georgescu. Plăpumarul

Plăpumăria lui Mihai Georgescu este pe strada Traian, nr. 75. Telefon: 0784 86 34 90 / 021 32 35 816.

Înainte era vreo 30-40 de plăpumării, acuma, vă spun cinstit, dacă sunt vreo trei. Cu mine trei. Restul nu mai sunt.

Pe la 13 am început, am început la Cooperativa „Mobilă și tapițerie” și am lucrat în continuare, lucrez și acuma tot meseria asta și vreau să vă spun că nu se mai căștigă cum se căștiga odată și nu mai e treabă cum era odată. Din banii ăștia și din meseria asta mi-am crescut cinci copii. Cinci copii am crescut, da’ bine, pe timpu’ lu’ răposatu’, lu’ nea Nicu. Și vreau să vă spun că începând cam din 2008 s-a scârbit toate, nu mai merge aproape nimic. Lumea săraca e săracă și nu prea mai face nici plăpumi, nu mai face nici saltele, foarte puțin ce face, foarte puțin. Mai repară câte-un pat săracu’ om, care e pensionar, și e practic de aruncat, dar eu îi repar și în două-trei rate, că n-are bani, are pensie mică. Și trebuie să ne ducem așa viața pe parcurs cu vremurile astea grele care sunt. Asta e.

Mihai Georgescu

Mihai Georgescu

La tapițerie tot așa, mai vine unu’ cu canapeaua, cum sunt astea, mai vine cu câte un fotoliu, cu un scaun, și uite așa. Le facem la prețu’ care se poate cât mai mic ca să putem să lucrăm, să nu stăm. Altfel am fi vai de capu’ nostru. Astăzi vin mai mulți oameni mai în vârstă, știți? Ăștia au rămas cu moda veche, să le coasă de mână, frumos, la două cusături. Te ține vreo 10 ani, apoi vine cu ea la mine. Noi o desfacem și-i punem alte fețe. Că fețele care sunt acuma nu mai sunt ca cele dinainte, e o porcărie de fețe. Sunt și mai scumpe și mai proaste.

Meserie am învățat de la unchiul meu, care a fost de meserie plăpumar, saltelar. Era un om foarte cuminte și foarte serios și îi plăcea să facă treaba de la A până la Z. Mai mult meseria se fură, nu se învață, că dacă stai, nu faci nimic. Îl întrebi: ce să fac, meștere? Cutare, cutare. Uite, ia de-aicea, coase de aici, fă de-aicea, ia acu’, bagă așa. Așa se învăța meserie, știți? Pe urmă te mai trimitea la câte-un client, mai cărai un pat, mai cărai o saltea, mai cărai o plapumă. Și totul era bine. Față de ce este acuma, e jale, m-ați înțeles? Te descurcai, te descurcai destul de bine.

În perioada, să vă spun așa, ’83, până în ’89, a fost extraordinar de bine, pe cuvântu’ meu. Dacă n-aveam bani … . Pe zi luam câte 3-4000 lei, care alții nu lua nici 2000 lei pe lună. Pe zi luam banii ăștia. Așa mi-am crescut eu cinci copii. Și îmi permiteam de toate. Mă duceam și la o cârciumă, mă duceam și cu o fetiță, aveam de toate, dar acuma nu îți mai permiți așa ceva, nu îți mai permiți. Înainte era vreo 30-40 de plăpumării, acuma, vă spun cinstit, dacă sunt vreo trei. Cu mine trei. Restul nu mai sunt. Pe urmă, tot așa, tapițerii erau vreo 70-80 în capitală. Acuma nu știu dacă mai sunt vreo 15. E ceva de necrezut, asta este. Și, cu toate astea, tot nu e treabă așa cât de cât. E, să vedem, cu ajutoru’ lu’ Dumnezeu poate pe parcurs o să meargă mai bine și poate Dumnezeu ne ajută să se mai îndrepte treburile, știți? Nu vedeți cum e viața asta, cu corupția asta? Ăștia fură milioane de euro și noi, vai de capul nostru. Asta este. Da’ totuși trebuie să mergem înainte și să fim optimiști, asta contează.

Plăpumi d-astea, vă dau cuvântu’ meu de onoare, făceam câte 4-5 plăpumi pe zi. Făceam și pentru cooperativă, făceam și pentru client acasă. Era bine de tot. Era și lumea mulțumită și eu eram mulțumit. Eu, dacă banii ăia îi cheltuiam, să zic jumate, unde mă duceam, ce făceam cu prieteni, cu astea, a doua zi nu se punea problema, îi aveam. Pe cuvântu’ meu de onoare. Ce să vă spun? Pe timpu’ lu’ Nicu era extraordinar de bine. De ce era așa? Că era multe întreprinderi, lumea avea bani. Spunea că n-are cutare, n-are cutare, și îți dau cuvântu’ meu, la cine lucram în casă îți dădea o gustare, pe urmă, după gustare, îți punea și un felu’ doi și friptură și astea. N-aveai treabă, dacă lucrai toată ziua la client în casă, n-aveai treabă. Toți avea. Acuma nu mai are nimeni, nu știu ce să vă spun. Chiar mi-a spus un client, cât de curând, am fost la el și i-am făcut o plapumă, ne cunoaștem de mulți ani, de vreo 40 de ani: „Mă Nea Mihai, te superi pe mine? N-am ce să-ți dai, îți dau cuvântu’ meu de onoare”. „Păi ți-am cerut eu ceva?” „Nu, da’ mă simt eu așa, îți dai seama, să ne cunoaștem de atâta vreme. Pensia îmi vine pe 19”. Și eu îi lucrasem pe 17. „Lasă, mă, stai liniștit că am eu să-mi iau o cafea”. „Nu, da’ aș fi vrut o cafea, un mic dejun. Nu mai pot, nu am din ce, am pensia asta de 1000 de lei și nu am din ce”. Se simțea prost, vezi Doamne că nu poate el să-mi dea el ceva, că vin la el, cum sunt românii, românii sunt foarte prietenoși, foarte ospitalieri. Nimic, ce să vă spun. Și, cu toate astea, tot eu l-am cinstit pe om săracu’: „Hai, bre, uite, hai să bem și noi o sticlă de vin, cutare, cutare, ți-am terminat”. „Nea Mihaie, mă lași în două rate?” „Cum să nu, mă”. Și ce era, era vorba de 300 de lei. N-am ce să fac.

Am făcut plăpumi, saltele, perne, am făcut și tapițerie, am făcut dormeze, scaune, fotolii, cum ar fi canapea ca asta așa, le-am reparat. Mai mult reparații, nu le-am făcut de la început. În primul rând, n-aveam materiale, n-aveam atelier așa de mare să lucrez cu tot cu lemnărie să o fac gata, să o dau. Acolo îți trebuie un spațiu mare. Aici sunt de vreo 4 ani, dar 30 de ani am fost aici în piață, la Traian. A venit proprietaru’: „Domne, eu vreau să vând tot”. Și i-am spus: „Domne, vreau să cumpăr și eu partea asta care e a mea. Și vă dau și eu banii în rate, mă cunoașteți”. Nu mai era, murise bătrânii care era proprietari. „Nu, domne, că avem nevoie de bani, nu te supăra pe noi”. A vândut-o și am avut noroc că am avut o relație cu primăria, sunt și eu puțin băgat pe la ei pe-acolo. Plătesc și aici chirie foarte mare, 15 milioane pe lună. Aici era un atelier plin de gunoaie. Am scos de aici 12 mașini de gunoaie.

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)

Valentin Nae. Fotograful de studio
Nicolae Potenchin. Pantofarul
19 replies
  1. antonia
    antonia says:

    Servus, dl. Georgescu este in Pta. Traian din Timisoara? Daca da, aveti un telefon de-al dansului? Caut de multa vreme un plapumar. Multumesc.

    Reply
  2. Ioana
    Ioana says:

    Buna,

    E vreo sansa sa fac rost de la imagist de numărul omului? Am o plapuma de făcut si nu credeam ca găsesc plapumar in Bucuresti 🙂

    Reply
    • imagist
      imagist says:

      Nu am numarul de telefon, dar il gasiti in fiecare zi in Strada Traian, numarul 75. Daca nu este nea Mihai acolo, sigur e cineva care va poate ajuta.

      Reply
  3. Laura T.
    Laura T. says:

    Dragă Cătălin, interviul tău e nepreţuit! Şi pentru povestea care nu se pierde niciodată. Dar şi pentru că mă las cucerită de amintiri şi mă voi duce să comand o plapumă pe care am să o fac cadou! Eu am deja una, primită ca zestre!:)

    Reply
  4. Radu Mihnea Georgescu
    Radu Mihnea Georgescu says:

    MUltumesc pentru interviul luat si datele publicate. Asa am reusit sa dau de cineva care sa-mi refaca plapumile din copilarie. Mai e si tiz cu mine.. 🙂

    Reply
  5. kati
    kati says:

    Buna ziua,as dori sa stiu cat ma costa sa schimbați la plapuma ambele fete,este de lana si nu ma îndur de ea ea sa o arunc este foarte călduroasă,veniti sa lucrati si acasă?
    Eu locuiesc in București sector 2.

    Reply
  6. Georgescu Maria
    Georgescu Maria says:

    Buna ziua,mai lucrați în domeniu? Mai executați plăpumi din lână cu materialul clientului?
    Va rog , putem discuta la telefon câteva detalii?

    Reply

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.