„… noi avem mâna formată de așa manieră, încât, și dacă ai luat un fir de păr, tot se simte, înțelegi mata? Deci numai un fir de păr dacă iau cu lama, eu tot îl simt că l-am luat. Asta înseamnă să fii meseriaș.”

În 1955, în aprilie, am plecat ca ucenic la frizerie, de la 14 ani. A durat 3 ani. Sunt dintr-o familie cu 8 copii în viață. Tata, un singur salariu, mama era casnică. După ce am terminat, în 1958, nu m-au angajat și am fost nevoit să aștept până primăvara, iar primăvara au început colegii, care au fost și ei în aceeași situație: „Băh, hai să mergem la țară”. Și, întradevăr, am mers la țară. Mergând la țară, totuși, fiind copii, există frecușuri. Am stat 3 luni de zile la Drăgănești de Vlașca. După aceea am venit de acolo … era raionul Olteni. Cât a fost raionu’, am lucrat acolo. În ’60 am mirosit că se desființează raionul și am plecat și am înființat o frizerie la Peretu, dacă știi unde este. De acolo am plecat militar. Și, am venit, iar nu m-a angajat, când m-am întors înapoi. Și, m-am dus la Olteni. Acolo, un șef contabil vroia să facă și plan de achiziții cu salariații, să strângă ouă, păsări, chestii, socoteli. În situația asta, eu i-am spus: „Eu am fost în armată și am facăt o lună instrucție și 25 de luni frizerie”. Atunci era problema cu Cuba. Și, ședeai două luni peste. Zice: „Nu mă interesează, mie îmi faci plan de achiziții”. Și-i spun: „Auzi, domnule, dumneata lucrător ca mine n-o să mai ai la Olteni aicea. Eu am plecat”. Și n-am acceptat măgăria lui.

Miu Aurică. Bărbierul

Mi-am adus eu aminte că există o comună Deparații-Hârlești și m-am dus și am înființat o frizerie acolo. După aceea, am lucrat și acolo trei ani de zile până în 1967. Am uitat să spun că, acilea, îi serveam și pe ăștia de la miliție de la Olteni. Și am cunoscut pe Mihalea, care a fost comandant și aici la județ. Când am venit, mă duceam, îl serveam acolo la bloc, în sfârșit, și zice, când oi face frizerie la miliție te angajez. Sufletu’. A uitat. Fiind, vorba aceea, apropiat ca lucrător, nu lătrău, trebuie să ții cont de lucru ăsta, așa, m-am dus într-o zi la el să-i spun: „Tovarășu’ Mihalea, eu nu am decât 300 pe lună, ajutați-mă și pe mine să bag femeia în serviciu, undeva”. „Stai un pic, zice, să găsesc un plutonier să te instruiască ca să devii agentul meu”. Ăla a fost un moment în care, știi, ca și când ți-ar da unu’ una în cap și te-a amețit. Zic: „Mulțumesc, nu mai am nevoie”. Scurt. „Bine, să nu mai vii pe aici”. „Nu mai vin, stai liniștit”, dacă e vorba de așa.

Read more