Înainte veneau cu poze de la revelion. Era coadă. Timp de două săptămâni veneau numai cu poze. Acuma nu mai este nicio zi să vină lumea cu poze după revelion.

Mie, de mic copil, din clasa a V-a, mi-a plăcut să fotografiez. Am crescut pe malul mării și erau peisaje deosebite, cam ce era frumos mă atrăgea. Din clasa a VII-a am avut laborator propriu acasă, îmi făceam pozele singur. După aceea, pe la 15-16 ani, eram chemat peste tot. Fotografi erau foarte puțini, era o altă viață din toate punctele de vedere. În primul rând cel material. Nu era ca acum, nu erau aparate de fotografiat pe timpuri. Cine avea aparat de fotografiat era cineva, ceea ce nu se mai întâmplă în zilele noastre.

După terminarea liceului am făcut școala de foto, o școală postliceală, la Econom Cezărescu, care aparține de UCECOM, și am intrat în meserie. De fapt eu știam, școala am făcut de pomană, n-aveau ce să mă învețe, știam să lucrez, am învățat de la Casa Pionierului. Și, de atunci, am îmbinat utilul cu plăcutul.

Valentin Nae

Ulterior am intrat într-o unitate foto unde făceam fotografii artistice, buletine, pașapoarte, adică era în regim de urgență. Eram lângă CCA, pe Bulevardul Kogălniceanu. Și, lucram foarte repede, ne calculau cei de la UCECOM viteza cu care lucram, iar noi mergeam la maxim. Ziceau: „Bă, ăsta dacă a făcut 100 de poză într-o oră, e al dracu’, îi iese salariu de …”. Tot timpul am lucrat în centru pe fotografie de genul ăsta, urgentă.

Read more