Ion Turdeanu. Reparatorul de mașini de cusut

Posted on October 14, 2016

Ce să fac cu astea? La fiare vechi? Pe cine să las? Nu vrea niciunu’. Muncă grea nu e. Ce, e ca la strung, la freză, să bați la fiare?

Suferința de la țară, suferința m-a adus aici. Ce făceam? Eu sunt din partea Fierbinților, de la țară, tata avea cinci copii. Nu-i dădea omului, nu dădea părți sociale pentru copii, pentru cutare. Te tăiai cu sapa, ieșea sânge, când te tăiai, puneai pământ pă sânge, m-ați înțeles? Noaptea udam la grădină, dimineața, în chiloți, m-am dus la Alexandria după porumb, că era după foameta aia, când a fost. Ne duceam la Ploiești cu zarzavat, nu se vindea, aveam de duceam căruța acolo. Ce nu se vindea, o dam la negustori cu bani în rate. C-avea bani, că n-avea, ziceam: „Lasă, nea Gheorghe, că viu mâine”. Era o treabă foarte cinstită atunci față de acum. Acum e țara hoților și escrocilor.

turdeanu-web

La țară era două mori, trei mori, d-alea primitive cu cureaua, era un talaz de lână pe care îl învârtea cu calu’. Tata avea un motor de uda în grădină. Când a venit comunismu’, pe cine a pus președinte? Pe țiganu’ care cânta cu vioara la horă. Vine la taică-miu: „Tu cinci copii ai?”. Vai de mine, amărât, nespălați, c-așa erau timpurile. Vine tata. „Bă, nea Gheorghe, să te înscri la colectiv”. „Bă, mă scriu, mă, da’ să scrie altu’, mă, și pe urmă mă-nscriu și io”. „Bine, nea Gheorghe, o să ai necazuri”. Înțelegi? S-a dus [pe urmă] la ăla care scărpina lâna. Ăla: „Bine, mă, țigan, vii tu la mine”. A luat și i-a dus la canal pe amândoi. Unu’ a murit, unu-a mai venit. Înțelegi? Și, ce-a făcut. Ăștia care avea mori, le-a distrus complet. Comuniștii. Rușii de cine s-a folosit? De țigani, de borfași, hoți. Deci nouă ne-a luat pompa și motoru’ că n-a vrut să-nscrie taică-mio. Și udam cu găleata.

Cum am învățat meseria asta? Atâta eram de amărâți și aveam un văr care lucra la Antilopa, la Progresu’, unde să făcea cizmele alea. Avea niște cărucioare din alea, nu se trăgea cu bandă din aia. Ai de mama mea! Și m-a băgat acolo. Da’ ăia n-a știut că e văru’ mieu: „Să nu spui cumva că ești văr”. Și cică: „Cine a adus țăranu’ ăsta că nici ața în ac [nu știe] să bage?”

Din suferința ce-a fost, a trebuit, până nu făceam mașina, nu plecam. Stăteam, să spună nevastă-mea, plecam seara, seara. Și-am devenit invenție internațională, inovație foarte mult. Aveam un frate, care era maistru, și eu reparam. Mă duceam și reparam mașini de cusut: la securiști, la toți ăia. Și-am făcut, mi-a plăcut mecanica. Mă duc la un strungurar să-mi facă o mașină de rectificat, un distribuitor. Am făcut ăla, am luat un cilindru de tractor d-ăla mare și am montat piesele. Frate-miu, fiind maistru, zice: „Bă, nalfabetule, prostu’ dracului”, zice: „Faci tu, n-a făcut ăia”. „E, îmi fac de lucru, eu nu mă duc în bufet”.

La fabrica Progresu’ am luat niște mașini de cusut, Minerva, două bucăți. Și-am luat și niște mașini din Pitești. Și au vrut să mă trimită pe mine în Germania. Cică: „Fuge Ion”. Aaaaau! „Păi până învață ăsta carte, nici nu știe să citească. Ăsta moare. Lasă-l aici să muncească”. Ce să facem? „Hai Ioane, te trimite în Cehoslovavia”. Face actele ăia, mă duc acolo, completează formularele alea. M-am dus în Cehoslovacia, ne-am dus cinci oameni. Am ajuns seara pe la patru, am mâncat. Dimineața ne-a dus la cantină, la autoservire. „Vezi, patronu’, patronu’, se-așează cu farfuria între muncitori și discută ei”, îmi spune translatoarea. A treia zi, două zile ne-a plimbat pe-acolo: „Doamna translatoare, îl dăm p-ăsta la o parte, se uită la mine și vedem pe urmă cum face el”. Ăla ce zice: „Stai să-ntreb șefu, maistru”. Îl cheamă p-ăla. „Afară, afară, furi tehnologia”. „Păi am luat mașina”. „Chemi service-u’’”. „Păi de ce-am mai venit aicea, mă?”

Încet, încet am făcut la toți mașini de lucrat la domiciliu acasă. La un moment dat am început să am reclamații. Turdeanu că face, că nu știu ce. Am avut casă în cartier și acolo a venit control. Eu am avut un principiu. Reparam mașina de cusut, veneam la mata acasă. Nu dădeam cu sapa pe căldurile alea, cum era la țară: „Dacă vrei, îmi dai, dacă nu, cât vrei”. Fiind renumit ca meseriaș, începusem să mă ridic,
alții nu făcea mașina până nu bea, eu știu ce-am suferit, dar erau mulți care erau favorizați. Și, ce-am făcut? Am făcut niște inovații, i-am dat gata, dar mi-a venit controlu’ acasă. Zice: „Domne, ai reclamație”. Și mă lua și reparam mașinile la securiști, mă lua cu mașina și mă uitam ca prostu’ cum mergeam eu cu mașina lu’ directoru’, țăranu, cartea nu mi-a plăcut … bătea tata la mine de mă lua dracu’. Mă duceam la muncă, dădeam la cai, la vaci, dormeam cu zăvlou’ în porumbar, așa era timpurile, înțelegi?

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)

Nea Gigi. Sticlarul

Leave a Reply