„Doamnă, păi dumneavoastră, ca meserie, nici nu mai figurați”. „Și eu ce să fac acum? Dacă am figurat 60 de ani, acum ce să fac?” Așa că a dispărut din nomenclator aceasă meserie.

Fac asta de o viață de om, din 1956. Din ’56, când eu am divorțat și am rămas cu doi copii și, atunci, m-am întrebat: ce trebuie să fac eu? M-am gândit că în școală, la ora de gospodărie, ne învăța să croșetăm, să tricotăm și să ne remaiem și ciorapii. Erau ciorapi foarte scumpi. Țin minte, primii ciorapi pe care mi i-a cumpărat mama erau Adesgo 401 de mătase naturală, dar ceva mai grosuți, care erau foarte trainici și, dacă se ducea un fir, nu puteai să-i arunci. Și, atunci, doamna profesoară, care era de gospodărie, ne-a învățat tot felul de lucruri. Și am zis eu atunci: dar ia stai, că eu pot să remaiez ciorapi. Sigur, nu a fost ușor, am umblat peste tot ca să pot să obțin o autorizație, să obțin un spațiu. Dar pot să vă spun că, cei la care eu m-am dus, au înțeles că eu vreau să-mi cresc doi copii frumos și să-mi asum responsabilitate față de ei și au înțeles că merit să-mi atribuie un spațiu.

Oprica Aldoiu

Primul spațiu al meu a fost pe strada Paris la numărul 15, pe colț. Erau două prăvălioare mici, acuma s-au unificat. Am stat acolo 7 ani. Și, între timp, acolo, pe Modrugani, era Comitetul Central. Și treceau activiști de partid, treceau miniștri și așa și au văzut firma acolo particulară. Și asta nu era politic, pe vremea aia nu era politic să ai o firmă particulară. Și m-au tot scos de acolo. M-am băgat alături de spitalul de copii la o croitorie, la un loc … nu venea nimeni. Sigur, m-am dus din nou la primărie la spațiul locativ și am spus: „N-am din ce trăi, nu pot, vă rog, dați-mi în altă parte”. Mi-a dat aici în Amzei undeva, la fel, cu un cizmar. Am stat o bucată de vreme și aici, în piață [Piața Amzei], era primărie. M-am dus la secretarul de partid și i-am povestit, i-am spus: „Ajutați-mă, ca să pot să-mi cresc copiii”. Aici a fost, înainte să vin eu, mașină de scris, dactilograf. Zice: „Tovarășa Cașa”, asta era expresia, ”ia du-te dumneata și vezi acolo, la numărul 8, la intrare în bloc, și vezi dacă ți-ar conveni”. Sigur că am venit repede, am văzut, m-am întors imediat și i-am spus: „Sigur că da”. Zice: „Eu îți dau acolo localul ăla, de unde n-o să te mai scoată nimeni, pentru că n’ai să ai firmă în stradă și ai să ai firmă”. Asta era până în ’70, mi-aduc aminte că Ceaușescu ținea o prelegere atunci despre Cehoslovacia.

Read more