Povestiți-mi cum ați început.

Păi cum am început? Vă închipuiți că cum se începea acuma 70 de ani, așa se începea. Pentru că toată promoția, toți meseriașii, tot asta … reveneau din pătura de la sate. Pentru că acolo viața la sate era foarte grea atuncia, tineretul în special, copiii, tineretul o duceau foarte greu. Și până la urmă ei trebuia să plece și ei, să schimbe viața altfel. Și fugeau la orașe să învețe meserii. Păi acuma nu mai vine nimeni, pentru că diferența între tineretul de la sate și tineretul de acuma, nu’i nicio deosebire. Ei au tot la dispoziție, statul le dă ajutoare, păriții îi ține în palme cu tot felul de bunătăți, că’s copiii mei, iese cu diplome și cu chestii d’astea, au discoteci, au astea … au asfalt pe străzi, la școală îi duce cu autobuzul, i-aduce cu autobuzul.

Păi io când eram la școală, mergeam diferența din satul meu și până unde era școala era cam patru kilometri și mergeam pe jos patru kilometri. Și vă închipuiți că era drumuri desfundate, țara, era noroiul până la genunche, mergeam pă, căutam pe sus, pe pârtii, pe alte părți ca să nu intrăm în noroaiele alea mari. Și, una, și al doilea era viața foarte grea atuncia, pentru că țăranii o ducea foarte greu, mai ales ăia care era puțin de categorie mai slabă, care avea copii mulți, noi am fost 11 copii la părinți, vă închipuiți. De unde sunteți? Din Gorj, pe lângă … Crușițu îi spune, pe lângă Filiași, pe acolo, în partea aia. Sunt gorjean ca a lu Ponta, dar el nu ține cont de noi.

Și, toamna, iarna, când ne duceam, vă închipuiți … până la școală de multe ori ne prindea zăpadă, ne prindea lapovița și eram desculți. Când ajungeam la școală eram, picioarele erau vinete, nu erau roșii, era vinete de frig și de astea. Și una, și al doilea, școala noastră, așa era toate școlile atunci, nu erau încălzite, avea godin, avea un godin d’ăla și încălzea. Și noi eram obligați copiii să ducem lemne ca să ne încălzim. Și în fiecare dimineață trebuia să ducem câte o bucată de lemn așa, la subsioară, să ducem. Cine nu ducea lemne era notat pe o hârtie și când venea învățătoarea, imediat: „Cine n-a adus?” Ne bătea la palmă, ne dădea cu nuiaua de se umfla, așa se umfla carnea pă … pentru că așa era atuncia disciplina, ordinile care le avea ei. Și vă închipuiți că noi, dacă eram din clase …, familia lu tata, familia noatră, eram la școala câte cinci. Și în fiecare zi treia să ducem cu câte un ratardei [retevei] de cinci lemne. Păi aia noi ardeam într-o noapte, scăpam noi de căldură acasă. Și de multe ori n’aveam. Dar ce se întâmpla? Și nu numai noi n-aveam. Distanța de la noi de acolo din sat și până la școală era vreo 4 kilometri. Și de acolo până la școală noi rupeam toate gardurile pe unde n-eierea, rupeam de acolo și duceam. Primăvara săracii oameni, nu mai era nimic, trebuia să facă gard. Făcea garduri toamna, noi îl curățam, îl duceam la școală, rupeam gardu. Ca să ne descurcăm, să scăpăm și de bătaie. Asta a fost.

Read more