Ion Goga. Geamgiul

Posted on July 15, 2015

Te chema, te ducea o lună, două, trei, fără bani, îți da mâncare. Am fost la canal, pe șantiere, la Casa Poporului. Plăteau ce plăteau, dar puțin. Casa Poporului e făcută toată geamgeria numai cu geamgii concentrați…

Toți geamgii din București îs din zona aia, de acolo, din Cluj. Meseria s-a moștenit din tată în fiu. Tata a fost tot geamgiu, unchii mei au fost tot geamgii. Și bunicii lor au fost geamgii. Ca și cum s-au ocupat moții cu ciubere, noi suntem mai jos la Apuseni, de la comuna Mărgău, de la Huedin avem vreo cinșpe kilometri. Sat de geamgii. În cadrul comunie, 4 sau 5 sate în care toți s-or ocupa cu meseria asta. Satul se cheamă Bociu. Și de la noi, la 10 kilometri, încep satele moțești. Ăia s-o ocupat cu ciubere, că erau mai sus acolo, în pădure numai de brazi, aici mai jos o început cu meseria asta de geamgiu, dar asta o fost practic meserie jidănească, ei practicau înainte vreme demult, însă ăștia ține foarte mult la secretul meseriei, nici nu te lăsa să te uiți la diamant sau să ți-l dea în mână, să nu-și vândă meseria, adică să nu furi, cum s-ar zice. Și, pe urmă, ei plecând, mare parte s-o retras la ei acolo în Israel, alții o îmbătrânit și așa, moșii noștri, ce știu eu de unde cum, tot așa, au furat meseria asta, s-o lipit pe aici prin București pe lângă ceva evreu din ăsta și s-o dus din tată în fiu meseria. Dar în toată țara au fost majoritatea geamgiilor de acolo de la noi. Și Craiova, și în Târgu Jiu, Galați, Brăila, Constanța, Iași, cam în toată țara, nu numai în orașele din Ardeal. Dar acuma suntem pe cale de dispariție. De când o apărut termopanele și noi suntem și mai în vârstă, eu am 70 de ani, nu mă mai tentează să mă reprofilez, să fac altceva.

Ion Goga

Ion Goga

La 14 ani mi-am făcut buletin și am plecat la Craiova. Acolo era tata tot geamgiu. Și am lucrat pe-acolo vreo 5 ani particular cu el, cum era atuncea prin 1960. De acolo am plecat la Sibiu. La Craiova erau oamenii mai săraci, nu prea mergea meseria. Pe când la Sibiu, aici fiind industrie multă, altfel … erau oamenii mai cu bani, construiau fel de fel din domeniul nostru.

La Sibiu am lucrat până la 35 de ani. De acolo, am avut un frate aici în București, care mă tot solicita: „Hai să fim împreună”. Și am venit aici în ’79. Și aici am rămas. Eu umblam să mă angajez, dar în gândul meu îmi ziceam să nu mă primească, să mă trimită înapoi la Sibiu, nu mi-o plăcut Bucureștiul de nicio culoare. Nu-mi plăcea. Când am văzut cum se împing pe mijloacele în comun, cum se înjură, cum să … nah, cum îi aicea, cum era pe timpul ăla, înghesuială … pfaaaaa. Nu stau, zic, aici în București nici 24 de ore. Dar ce s-a întâmplat, că meseria noastră atuncea era meserie deficitară în București.

Se contruia mult, enorm, și n-avea geamgii. Și la 3 luni de când am venit mi-o făcut buletin de București. Gata, zic, nu mai plec, aici rămân. Că până atunci era problema, aveam doi copii și nu-mi dădea alocație dacă nu aveai buletin de București. Și eu eram cu gândul să fug, să plec de aicea. Dar după 3 luni mi-o făcut buletin de București și n-am mai plecat, aici am rămas și aici rămân pentru totdeauna.

Dar înainte era de lucru … înainte de revoluție să fii lucrat ziua-noapte. Se construia mult, toată țara era un șantier. Nu mai zic, pe șantierele patriei, pe colo, pe colo, pe unde era nevoie, pe acolo te chema să te angajeze. Plus de asta ne mai lua și concentrat militar ca să lucrezi, că n-avea meseriași. Te chema, te ducea o lună, două, trei, fără bani, îți da mâncare. Am fost la canal, pe șantiere, la Casa Poporului. Plăteau ce plăteau, dar puțin. Casa Poporului e făcută toată geamgeria numai cu geamgii concentrați, din țară, de colo, de colo. Așa era atuncea.

Înainte eram boieri, în sensul că puteam lucra. Eram și tineri, lucram ziua-noaptea. Lucram și în centru și pe teren la întreprinderi, pe colo, pe colo, pe unde se construia. Făceam mii de metri de geam, nu răzbeam. Lucram la blocuri, ne duceam și la blocuri obligatoriu. Nu era toamnă, când se dădeau blocurile în folosință, să nu apeleze la noi. Te duceai o săptămână, două, obligat. Primeam de la centrala noastră: „Dai 2 oameni să se ducă să pună geamuri la blocuri în strada cutare”. Ne plătea, cum avea stasul acolo, cât era prețul la metru pătrat, dar te duceai obligat, că n-avea oameni cu cine să lucreze. Și trebuia să-l închidă toamna, să nu înghețe, să poată lucra meseriașii toată iarna. Atuncea se se contruia o stradă într-un an, blocul de la A la Z, primăvara se mutau oamenii la casă nouă.

Interviu realizat în februarie 2015. Magazinul lui Ion Goga se găsește pe Str. Vasile Lascăr 119.

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)

Gheorghe Belu. Anticarul de arta
Dumitru Cotruță. Depanatorul radio-tv

One Response

  1. Avatar
    Antheea RIESCH
    January 24, 2018

    Buna ziua,

    Știți un geamgiu care lucrează în lemn? Stau intr-o cladire veche. Geamurile exterioare s-au stricat, și trebuie refăcută rama. Adica luat masuri, și construit geamuri din lemn după modelul celorlalte.

    Cunoașteți pe cineva, care mai știe meserie sa lucreze în lemn?

    0722 69 61 28
    antheea_m@hotmail.com

    Reply

Leave a Reply