Posts

Nea Gigi. Sticlarul

Cei care luau salariu fix puteau să stea și acasă, că ei tot își luau salariul, dar la noi, nu: ai stins lampa, erai zero lei.

În București nu cred că mai suntem 20, bine, promoția mea am fost mai mulți, poate 30, dar cei care nu mergeau, îi dădeau la alte secții, unde erau mecanizate, sau la Curtea Sticlarilor, nu toți care au terminat școala au și ieșit acolo [sticlari]. În fiecare an se făcea, se alegea doi, trei sau patru, dar mulți plecau, nu le plăcea, nu făceau față. Școala am făcut acolo la Mărășești, acum s-au făcut blocuri acolo, la Liceul Industrial 29.

Nea Gigi. Sticlarul

Nea Gigi. Sticlarul

Cum era atunci, când terminai zece clase, te angajai. Bine, pe vremea aia, cu zece clase erai maistru, deci până în ’80, după aia a început să fie obligatoriu 12. Altfel așa era, după 10 clase îți alegeai o meserie, puțini erau care mergeau [mai departe], nu ca acuma, cine face 12 clase, toți fac facultate. Așa e acuma, chiar dacă ești măturător, ai facultate. Nu zic că era rău atunci, dar aveai un ban, aveai bani mai mulți. Din facultate, chiar dacă ieșeai inginer sau subinginer, lua mai puțini bani decât luam noi care lucram sticlărie. La noi era acord individual, stăteai o oră în plus, făceai mai multe produse, aveai o treabă, plecai, nu mai aveai bani. A fost o treabă care te ținea tot timpul în priză. Nu zic că a fost prea bună ideea, mai bine preferai să ai o leafă de bază, cum era pe vremea aia 1800, cam așa îmi amintesc că aveam prima dată. După aia se dădea, în funcție de cum învățai și de cât de complicate erau produsele care erau. Erau produse care intrau într-o anumită categorie și, când făceai produsele alea, deja dădeai examen, se făcea comisie, executai produsul și îți dădea categoria: îți dădea pe-a treia, pe-a patra, câte meritai. Bine, eu am rămas la a patra pentru că s-a desființat după aia sindicatele și nici nu m-a mai interesat, nu te mai avantaja cu nimica.

Read more

Nea Nelu. Fochistul

În viață multe pățești, dar să știi că e tare bine să fii curios, să înveți. Orice meserie, nu se știe, poate de aia ai nevoie. Eu îți spun, eu, la ora actuală, eu nu mor de foame.

La Întreprinderea de Medicamente am lucrat 34 de ani. Acolo am lucrat la început ca electrician, apoi tot tehnician, dar și la aprovizionare. Pe urmă m-am pensionat. Noi eram acolo centrala de medicamente și [făceam] coloranți pe toată țara, tot ce era chimie. Acolo a explodat și vagonul ăla de amoniac, au murit 36 de persoane, prin 80 și ceva, ’85. Eu m-am pensionat în 2003.

Aici am venit că sunt vecin, aici. Sunt destule de făcut: dai drumu la căldură, încălzești apă menajeră. Am un program. Bine, acuma sunt lejer, că e vară, nu mai dau drumu la căldură, da’ iarna încălzire de la 6 la ora 9, pe urmă o lăsam de intram pe menajeră să încălzesc boilerele alea, după aceea, pe seară, iar dădeam drumu. Dar când a fost frigu’ ăla o țineam toată ziua.

fochist-web

Uite, asta e tipul vechi [de centrală]. Asta nu o mai folosește de … Asta era pe păcură, acum avem pe gaze, dar a fost pe păcură. Uite, se vede, acolo sus era vasu’, trăgea din curte. În curte e vasul mare, știi? Se umplea ăla și venea păcura aici. Cu păcură era randamentul prost, la păcură ai pierderi mari. Nu se compară. Ăsta [pe păcură] era cum ai caloriferul acasă, dar în formă de dreptunghi, cu flacăra între ele, dar era pierdere mare. Ăstalaltu’ e cu țevi, zeci de țevi băgate. Îți dai seama, nu se pierde așa căldura.

Read more

Radu Anghel. Tinichigiul

Nu mai e treabă cum era, era meserie căutată. Păi ce, numai cu astea? Era și cu învelitori, cu jghebărie, tot ce e tablă se lucrează. Făceai 2-3 învelitori pe an, te durea în paișpe, nu mai aveai treabă.

Școala am făcut-o la IPTE. Se făcea carte multă, nu ce face ăștia acuma. Cu toate că făceam liceu, făceam și școală de meserii, am făcut prelucrător prin așchiere. Deci, terminai liceu și, dacă nu luai la facultate, intrai la meserie, intrai cu calificarea întâia. Intrau cu a doua ăștia care făceau profesionala, înțelegi? Acuma … fiu-meu e tot așa, la IPTE, face d’aia de filozofi, eu știu ce face? Nu mai se cere matematică, nu mai se cere. Nici nu știe unde e atelierul, e cu calculatoarele, cu astea. Ce, aici nu trebuie carte? Și aici trebuie carte. Îi trebuie geometrie … mai ales să citească proiecte, să vadă desen tehnic, să vadă multe.

Radu Anghel

Radu Anghel

[În liceu] se făcea studiul materialelor. Ce, lucrez numai cu tablă eu aici? Lucrez și cu inox și cu bronz și cu aluminiu și cu tot felul de materiale. Se făcea studiul materialelor, se făcea studiu de fezabilitate, ce primește, cu ce se cositorește. Nu e chiar așa. Sunt soluții, substanțe chimice cu care lucrează. Nu lucrez numai cu tablă, că toți vede tablă. Păi până la aia e cositor, e apă tare, e băgate multe acolo. Se face călire, revenire, aia e studiul materialelor, diagrama fier-carbon, nu știu dacă ai auzit de ea. E ca tabloul lui Mendeleev. O diagramă în care apar toate materialelor. Astea făceam în liceu.

Read more

Vicențiu Pavelea. Legătorul de carte

Era legătorie din 1914 și ei veniseră din Târgu Mureș și acolo tot legătorie fusese. Era cea mai veche din București. Cum era acolo, nu mai găseai nicăieri în București, intrai într-o altă lume. Era exact cum se făceau la început, nu zic Gutenberg, dar era ceva …

Am început ușor banal, eu am făcut TCM-ul (Tehnologia Construcțiilor de Mașini) la Politehnică și făceam sport, sport de mare performanță, caiac-canoe, titluri europene. N-am practicat după ce am terminat, nu se compara salariul de inginer stagiar față de cât câștigam la Dinamo. Și am refuzat repartiția. Și, atunci, făcând la Dinamo, mi-au zis: „Domne, putem să îți asigurăm ceva după ce termini activitatea sportivă”. Și mi-au dat la Casa Scânteii. Prima dată mi-au dat la rotativa de ziare. Când am văzut cum arată acolo … am zis că minerii sunt farmaciști: cerneală, fără dinți în gură … era cumplit. Și, atunci, mi-au dat la legătoria de artă. Acolo, halate albe, părea mai altceva. Și așa am început, asta era în ’76.

Vicențiu Pavelea

Vicențiu Pavelea

Acolo am întâlnit foarte mulți oameni de bună calitate în ce privește meseria. La început, la început, imediat după ’45, asta era politica partidului, să pună în funcții de conducere pe cei care erau, într-un fel sau altul, devotați, nu conta activitatea … dar unii erau foarte buni meseriași. Am întâlnit niște evrei foarte buni și am putut să învăț niște lucruri foarte, foarte interesante. Mai era un sas, la fel, foarte bun.

Read more

Florica Marin. Florăreasa

Tata îmi povestea cum veneau clienții și cumpărau flori cu brațele. Când era ziua la mame, la soții, la fetițe, se vedea bucuria oamenilor pe față.

Eu am început de la etatea de 9 ani. Părinții mei vindeau flori la Piața Matache și mă ducea sora mea, că am mai multe surori, care și ele vindeau flori, eu fiind mică, în clasa a IV-a. Am început și mi-a plăcut și vindeam flori în brațe. Îmi dădea mama flori în brațe, buchete așa făcute și ieșeam pe tronson în față la hală, la piață acolo și vindeam. Și uite așa, zi de zi, zi de zi, și am prins drag de meseria asta de mic copil, de la etatea de 9 ani până în prezent. Deci, la noi în familie bunici, străbunici … noi suntem neam de florari. La noi s-a practicat în meseria asta numai florile, femeile cu florile și bărbații, bunicii, străbunicii erau zugravi, construiau case din chirpici, cum se făceau înainte.

Florica Marin

Florica Marin

Noi suntem neam de florari, suntem din etnia Boldeni. Boldeni înseamnă că femeile vindeu flori, nu făceau altă meserie, cum sunt alte etnii, d’alea cu fuste lungi, fiare vechi sau mai știu eu ce. La noi, meseria asta, în etnia noastră, s-a numit Boldeni și s-a practicat numai florile. Eu pratic meseria asta că o iubesc, în continuare vând flori, am vândut, mi-am crescut copii de aici, din coșul ăsta de flori. Am cinci copii, șapte nepoți, mai vine unu’ pe drum. Așa suntem noi, majoritatea rromilor, suntem foarte devotați pentru copii, moștenire de la bunici.

Read more

Viorel Pater. Butaforul

Cei care rămân în domeniul ăsta o fac din pasiune, aici ești tot timpul provocat să faci ceva nou, ceva deosebit, pentru că regizorul sau scenograful vrea de fiecare dată altceva.

Am terminat sculptura la Cluj, am lucrat în învățământ câțiva ani și, întâmplător, am ajuns la Buftea, aveau nevoie de un sculptor acolo. Am lucrat câțiva ani la Buftea, am lucrat chiar la un film al lui Gopo. Dar a trebuit să plec, nu exista postul de fapt și … . Atunci am aflat prin cineva, de fapt din ziar am găsit anunțul, la Operă … aveau nevoie de un sculptor, să fie și șef de atelier. Și de la Operă am ajuns aici [TNB]. După cutremur, atelierul de la Operă se dărâma, și am ajuns la Național. Era în ’77 toamna. De atunci lucrez în TNB neîntrerupt … da, au trecut anii.

Viorel Pater

Viorel Pater

Butafor poate să fie și cineva care nu a făcut școlile astea de arte plastice, deci se poate învăța și direct, dar cazurile sunt mai puține. La nivel înalt trebuie să aibă studii și, de obicei, sculptura este cea care te pregătește să faci orice în domeniul butaforie, pentru că butaforie înseamnă de la cele mai simple lucruri de imitat până la sculptură, doar că se folosesc materiale perisabile, materiale ușoare pentru scenă. Diferența dintre teatru și film sau chiar și televiziune este că la teatru trebuie să faci un obiect rezistent, cât mai ușor, ca să fie ușor de mânuit de oamenii de la scenă, dar și rezistent, că dacă piesa se joacă câțiva ani, să nu trebuiască să o tot repari.

Read more