Florica Marin. Florăreasa

Posted on September 28, 2015

Tata îmi povestea cum veneau clienții și cumpărau flori cu brațele. Când era ziua la mame, la soții, la fetițe, se vedea bucuria oamenilor pe față.

Eu am început de la etatea de 9 ani. Părinții mei vindeau flori la Piața Matache și mă ducea sora mea, că am mai multe surori, care și ele vindeau flori, eu fiind mică, în clasa a IV-a. Am început și mi-a plăcut și vindeam flori în brațe. Îmi dădea mama flori în brațe, buchete așa făcute și ieșeam pe tronson în față la hală, la piață acolo și vindeam. Și uite așa, zi de zi, zi de zi, și am prins drag de meseria asta de mic copil, de la etatea de 9 ani până în prezent. Deci, la noi în familie bunici, străbunici … noi suntem neam de florari. La noi s-a practicat în meseria asta numai florile, femeile cu florile și bărbații, bunicii, străbunicii erau zugravi, construiau case din chirpici, cum se făceau înainte.

Florica Marin

Florica Marin

Noi suntem neam de florari, suntem din etnia Boldeni. Boldeni înseamnă că femeile vindeu flori, nu făceau altă meserie, cum sunt alte etnii, d’alea cu fuste lungi, fiare vechi sau mai știu eu ce. La noi, meseria asta, în etnia noastră, s-a numit Boldeni și s-a practicat numai florile. Eu pratic meseria asta că o iubesc, în continuare vând flori, am vândut, mi-am crescut copii de aici, din coșul ăsta de flori. Am cinci copii, șapte nepoți, mai vine unu’ pe drum. Așa suntem noi, majoritatea rromilor, suntem foarte devotați pentru copii, moștenire de la bunici.

Atunci erau niște timpuri foarte frumoase, se vindeau florile, nu ca acum. Înainte, când era o sărbătoare … și lasă numai sărbătorile, dar cumpărau oamenii flori de plăcere, săptămânal, și puneau în casă flori. Acuma e mai greu, merge greu, de când cu criza asta și florile astea străine care au venit din Olanda, au stricat și vânzările la țăranii noștri, care aveau grădini. O parte din grădinari erau pe Calea Văcărești aici și aveau curți, aveau grădini și se vindeau atunci florile ca lumea. De când au venit olandezii ăștia, le-a stricat tot, i-a adus la faliment, pentru că nici copii lor nu au mai pus, au văzut că nu se mai vând. În rest așa, practicăm meseria asta cu drag, o facem pentru că altceva nu știm ce să facem.

Noi vindeam numai în piață. Dar erau alte etnii, alte florărese, care mai vindeau și prin oraș. Nu foarte multe, câteva erau, înțelegi? Teișencele vindeau prin restaurante, erau de pe Calea Florească. Alea vindeau prin restaurante. Noi, Boldencele, nu. Spre exemplu, bunica mea vindea la Rosetti, mama tot la Rosetti, pe urmă la Dimitrov și aici. Sunt aici de 33 de ani, în colțul ăsta aici.

Străbunicii mei erau născuți-crescuți în București și de aici li se spunea Boldeni, pentru că erau născuți în București, nu erau veniți de la țară. Stăteau aici, în Sectorul 2, mai jos, prin Plumbuita, acolo era mâna asta de Boldeni care erau. I se spunea Bold și de aici ne-a venit și denumirea Boldeni. În alte sectoare erau alte naționalități. De exemplu, un Boldean, acum 100 de ani, nu stătea în alt sector. În Sectorul 5 erau Lecteni, în Florească se numeau Teișeni. Deci, în fiecare sector, era câte o mână de oameni, care erau de aceeași etnie. Era un dezastru când un Boldean lua o altă fată. Unchiul meu și-a luat o Lecteancă, acum are vreo 65 de ani, să fie vreo 50 de ani, că la noi, înainte, se mărita foarte devreme, 14-15 ani. De exemplu, soacră-mea s-a măritat la 13 ani jumate, eu m-am măritat la 14 ani și la 15 ani am avut copil. Așa erau timpurile atunci. Iar bunica mea nu a fost de acord că și-a luat o altă naționalitate și nu a luat o boldeancă. Și n-a fost de acord mult timp. Dar nunta nu se făcea foarte repede înainte, se făcea când avea 2 copii, 3 copii, după 5 ani, după 7 ani. De exemplu, tatăl meu cu mama mea au făcut nuntă când aveau 4 copii, după vreo 15 ani de căsnicie, dacă nu mă înșel. Înainte așa se făcea, acum se mărită fetele, se însoară băieții, la câteva luni de zile gata nunta. Iar de cununat la civil, foarte greu, nu conta asta, ținea de respect, nu ne încălzea o hârtie.

La logodna mea, când a vrut să vină băiatu’ să mă cunoască, soacră-mea s-a întâlnit cu maică-mea, că soacră-mea vindea flori la cimitir la Sf. Vineri și mama la Matache. Și a venit la mama și i-a zis, cum vorbeau ele acolo: „Marieta, vezi că-mi place de fata ta. O să vin duminica viitoare, să se cunoască copiii, să se plimbe și, mai târziu, să se ia”. Și, fiind de familii bune, și din stânga și din dreapta, a fost de acord mama, pentru că aveau și idei d-astea bătrânii înainte, dacă era mai săracă: „Ce o iei tu pe săraca aia sau ce iei tu pe săracul ăla?” Bine, că și acum dai un sfat la copil, dar acum dacă baiatu’ spune: „Nu, că o iubesc și nu contează”, atunci părinții cade de acord cu copilu’. Înainte chiar se insista să nu se ia. Înainte erau oameni cu tradiții. Hai să îți dau un exemplu, generația mea, că nu sunt foarte bătrână, am 54 de ani, acum văd lucrurile altfel. Dacă băiatu’ îmi spune: „Mamă, îmi place de fata aia”, eu nu mai pot să-l contrazic și mă gândesc sa-i fie lui bine, pe când înainte, bunica spunea: „N-ai voie, că mă faci de râs. Cum să iei tu p-aia, dacă e săracă. Nu”. Și atunci se asculta, se țineau tradițiile. Dar acuma numai, s-au pierdut. La fel a fost și la mine. Nici nu-l văzusem, nu-l știam pe băiat.

Florăria Floricăi Marin se găsește la intersecția dintre Carol I cu Calea Moșilor.

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)

Octavian Rădoi. Ceasornicarul
Viorel Pater. Butaforul

Leave a Reply