Florea Bar. Vopsitorul de piele

Posted on December 10, 2015

Dormeam în iurtă. Ce mâncau ei, noi nu puteam, că ți se întorceau mațele pe dos. Cum facem noi pastrama de oaie, ei făceau din cal. Și o tăiau șuvițe, cum e cureaua, de se usca scândură. Apoi le tăia la mărime și le așeza sub șa, pe cal. Îți dai seama ce clăbuci se făceau acolo, dar o ținea moale. Și, când ajungea seara la popas, le prăjea. Ce să guști, când le vedeam în spuma aia a calului. Le mânca al dracu’ cu o poftă, ziceai că mănâncă caviar.

Am început prin ’63, 1963. Aveam unitatea mai sus, tot pe Calea Moșilor, aproape de Obor, la fostul număr 309. E o biserică acolo, dar e mascată de un bloc cu patru etaje. Era un bloculeț acolo, cu trei etaje, care [a aparținut], dacă ați auzit de el, fostului meteorolog Topor. A fost o somitate. Și, la parter, avea patru spații. Era chiar lângă biserică, la intrare în curtea bisericii. Era un cizmar, după el venea un pictor de firme și de numere auto, noi cu vopsitoria și, după noi, un fotograf. La un moment dat ne-au anunțat că se demolează Calea Moșilor, și am luat un spațiu pe Eminescu la intersecția cu Piața Galați. Am stat acolo până când a fost gata blocul unde sunt acum, pe Moșilor, cam doi ani. Am contract aici ca și un apartament cu două camere. Toată lumea atunci că: „Ești nebun, le naționalizează.” Zic: „La cât plătesc rata aicea, chiria ar fi mai mare, n-am ce pierde.” Și, uite că am avut dreptate. Lucrând prin Cooperație, noi aveam spațiile noastre, cu totul și cu totul alte legi, nu eram la stat. Eram cotă parte din încasări, nu aveam cotă fixă ca la stat, aveam 60% din încasare. A fost bine, ce să vă spun.

Florea Bar

Florea Bar

A fost multă pielărie, se purta mult. Prin ’93 a început să scadă drastic. Ne-au împânzit chinezăraia, meșină de proastă calitate. Întradevăr, dă omu’ trei lei pe ea, dar o poartă numai în toamna asta și în primăvară, nu e ca o piele tăbăcită. Din aia se folosește la interioare de încălțăminte și la interioare de poșete, la marochinărie. Fiind ieftină, merge la confecții piele. Înainte aveai o haină de piele și 15-20 de ani, dacă era o pielă de vițel. Dar a scăzut drastic, am început să murim ca meseriași. La fel ca și blănarii. Îți făceai o haină de nurcă, de vizon, de câine enot. Au intrat chinezii cu lupu’ ăla chinezesc, care e mai slab ca blana de iepure, care la noi o consideram cea mai slabă blană, dacă o purta o doamnă două sezoane, zicea bogdaproste. Întradevăr, dădea și patru lei pe ea, un nimic. Și asta ne-a dat în cap. Plus, impozitele. Numai să-ți ia bani.

Am învățat meserie la Jilava, la tăbăcărie. Am făcut trei ani de școală profesională, am terminat liceul, am făcut și școala tehnică. Era o problemă cu materialele pe vremea aia, că pielea și vopselurile de piele erau subordonate, direcționate de Comitetul Central și aduceau numai de afară. Era o problemă, dar ne descurcam.

Totul se face manual, nu-ți trebuie aparatură aici, d-asta v-am zis că e și toxică, e mizerabilă. Lucrez și cu cianuri. Compresonul nu-l mai folosesc, se impregnează prin burete. Se lucra înainte, aveam multe materiale la care foloseam compresorul, îl am în spate acolo. Cred că nu l-am mai pornit de 20 de ani, că nu mai e nevoie.

A fost foarte bine înainte. Toată lumea se descurca, mergeau toate. Am fost 11 unități pe municipiul București, cam 3-4 oameni pe unitate. Acum mai rezistăm doi inși. Eu și unu’ în Rahova. Restul s-au dus, câte unu’, câte unu’. Erau multe meserii înainte. Erau ascuțitorii de lame, lame de bărbierit, se ascuțeau. Se încărcau rezervele de pix, până prin ’84. S-a trăit din așa ceva, ținea omu’ casa. Reparatorii de păpuși, depanatorii de umbrele. Se trăia bine din depanare. Ne-au năpădit. De ce credeți că ne-a pistonat atât să intrăm în Uniunea Europeană? Noi, care avem de toate, nu te trebuia nimica. Le trebuia piață de desfacere, ei unde să-și mai dea ciurucurile?

Înainte toată lumea purta haine de piele. Și pieile se făceau cu bun simț. Pentru confecții se folosea pielea de capră, care e o haină de două generații. Pielea de oaie e mai slăbuță, e mai rară. Dar astea erau: pielea de capră, oaie și vițel. Cu astea de vițel a început aviația, securitatea. Lumea care se respecta știa ce înseamnă o haină de piele. Era fabrică de confecții de piele la Târgu Mureș, la Sebeș, unde lucrau la 4000 de salariați. Dacă te duci în Sebeș, s-au dus generațiile de bătrâni, îi întrebi pe ăștia la 30 de ani, nici nu-și aduce aminte dacă a fost așa ceva acolo.

Aveam lucrări de la aviație, dar nu erau permanent. Mai prindeam câte un stoc de 200 de bucăți, când le reînnoiau. La cei noi, le revopseau și le dădeau pe astea de la ăștia care le schimbau, era tot ca și nouă. La circulație, erau ăia pe motociclete, cu costumele alea de piele, lucram și-alea. Mi-aduc aminte când a venit Mitterrand la noi în țară prima dată, noi aveam griul ăla petrol și, cu o săptămână înainte, îl așteptau ăștia, dar el nu permitea culoarea asta, trebuie să fie culoarea neagră. Și, îți dai seama ce-a fost atunci, nenorocirea după lume. Am lucrat o săptămână zi și noapte, să pot să le fac.

Vopsitoria lui Florea Bar se găsește pe Calea Moșilor, la numărul 205.

………………………………………
(Interviul integral urmează să fie publicat în volumul „Vechi meserii urbane. Meserii rare în orașul de azi”)

Emil Klosterman (aka frații Klosterman). Brichetarul
Doamna Răducu. Sifonăreasa

2 Responses

  1. Avatar
    Dan Popa
    December 10, 2015

    Cele mai bune filme sunt inspirate din fapte reale. Felicitari pentru articol 🙂

    Reply

Leave a Reply